Actualitate

doc | ANI cere confiscarea averii unui ex-deputat PLDM, trecut ulterior la PDM

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare pe numele fostului deputat Nae-Simion Pleşca, care a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale. Astfel, fostul parlamentar ar putea rămâne fără avere.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul controlului averii, inspectorul de integritate a stabilit existența diferenței substanțiale între averea dobândită și veniturile obținute de fostul deputat și membrii familiei sale în mărime de 831.732 de lei.

Potrivit materialelor din dosar, fostul deputat împreună cu soția sa au încasat venituri în sumă totală de aproximativ 1,63 milioane de lei, bani obținuți din extrageri financiare din conturi bancare, dintr-o rambursare a unui împrumut acordat propriului SRL, transferuri bănești internaționale și depozite bancare.

Totuși, în perioada vizată, fostul deputat împreună cu familia sa au înregistrat mai multe cheltuieli decât venituri, în cuantum de circa 2, 464 milioane de lei. Cheltuielile au fost deduse de către inspectorul de integritate din operațiunile efectuate de subiect – alimentare cu numerar pe conturile bancare, deschiderea unor depozite bancare, acordarea unui împrumut de aproximativ 1, 82 milioane de lei aceluiași SRL, precum și transferuri internaționale efectuate de către cei doi soți.

Ca urmare a celor constatate, inspectorul de integritate a  transmis spre examinare cauza dată în instanța de judecată competentă pentru dispunerea confiscării averii nejustificate de 831.732 de lei, iar către Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost remis un denunț pe aspectul îmbogățirii ilicite a fostului deputat.

În 2014, Nae-Simion Pleșca a fost ales deputat pe lista electorală a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), ulterior a părăsit fracțiunea liberal-democrată și a aderat la fracțiunea Partidul Democrat (PD) din Parlament.

 

 

Ana-Maria Vlasă

Recent Posts

Încă un obiect zburător a fost detectat în spațiul aerian al R. Moldova, în contextul atacurilor Rusiei asupra Ucrainei

Armatei Republicii Moldova a detectat miercuri, 26 august, la ora 17:38, un obiect care a…

8 ore ago

Acces limitat pe mai multe străzi din Chișinău, în perioada 26–31 august

Primăria Chișinău informează că, în perioada 26 august 2026, ora 20:00 – 31 august 2026,…

14 ore ago

Noi taxe pentru mărfurile din regiunea transnistreană. Procesul începe la 1 septembrie

Guvernul propune aplicarea etapizată a TVA și a accizelor pentru anumite categorii de mărfuri introduse în Republica…

15 ore ago

video | „În această sală s-a scris istorie”. Discursul lui Grosu la ședința solemnă dedicată Independenței

Deputаții primului Parlament au ales, acum 35 de ani, libertatea și democrația, iar Independența Republicii…

15 ore ago

Moldovenii din Rusia, monitorizați prin aplicația „Amina”. Avertismentul MAE

Utilizarea aplicației „Amina” (MVD Rusia), care monitorizează digital cetățenii străini, implică mai multe „riscuri majore”…

15 ore ago

video | 35 de pagini, acces la preot și lift. Tofan critică standardele din stomatologie: „Anumite lucruri au ieșit din control”

Premierul Vasile Tofan i-a cerut ministrului Sănătății, Alexandru Gasnaș, să revizuiască standardele de evaluare și…

15 ore ago