Foto: Replica Media
Directorul general al companiei „Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu, și-a dat demisia ca urmare a scandalului privind punctajul acordat de către juriul din R. Moldova reprezentantei României la Eurovision 2026. Potrivit lui Țurcanu, demisia sa înseamnă automat și plecarea din funcție, potrivit legii, și a directorilor adjunți – Andrei Zapșa și Cornel Ciobanu.
„Ne-am disociat de decizia juriului. Votul exprimat este responsabilitatea noastră, dar în primul rând a mea în calitate de conducător al instituției. Am evitat să dau indicații membrilor juriului, iar ceea ce s-a întâmplat – un lucru ieșit din comun, grav, din punctul nostru de vedere – a fost că juriul nu a ținut cont de sensibilitățile care există între Republica Moldova și cei doi vecini ai noștri”, a afirmat Țurcanu în cadrul unei conferințe de presă susținută luni, 18 mai.
Amintim că juriul din R. Moldova a oferit doar trei puncte României în finala Eurovision 2026, în timp ce publicul a acordat punctaj maxim – 12. Votul juriului a stârnit un scandal public la acest subiect.
Citește și: Bulgaria a câștigat Eurovision 2026! Pe ce loc s-a clasat Satoshi cu „Viva Moldova!”
Republica Moldova va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre…
Cele 16 secții de votare deschise de Federația Rusă în regiunea transnistreană, în pofida protestelor…
Președintele american Donald Trump a prezentat 25 de „realizări” ale noului său mandat și a…
Regiunea Moscovei a fost vizată de un atac de amploare cu drone în dimineața zilei…
Republica Moldova a înregistrat o creștere a numărului de turiști străini cu 25% în prima…
Guvernele şi companiile de apărare investesc tot mai mult în drone submarine, senzori şi sisteme…