fbpx

Descoperire șocantă în capitală. Cadavrul unui bebeluș, depistat într-un container de gunoi

Descoperire macabră în Chișinău. Trupul neînsuflețit al unui nou-născut a fost descoperit fără suflare într-un tomberon de pe strada Serghei Lazo din sectorul Buiucani. Oamenii legii au fost sesizați duminică, 31 iulie, în jurul ore 14:00.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Corpul micuțului a fost depistat într-o pungă de plastic, iar medicii de pe ambulanță nu au putut constata decât decesul acestuia.

În urma investigațiilor, femeia care și-ar fi aruncat bebelușul la tomberon a fost identificată și reținută pentru 72 de ore. Mama copilului are 28 de ani și este din municipiul Chișinău. Femeia a fost găsită în timp ce se deplasa spre aeroport, intenționând să iasă din țară. Suspecta își recunoaște vina.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei. Potrivit legii penale, persoana vinovată de „Pruncucidere”, riscă pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani.

Articole asemănătoare

Back to top button