fbpx

Deputații au decis! Din componența CNESP vor face parte membri ai Universității de Medicină și Academiei de Științe

Deputații au decis ca din componența Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) să facă parte mai mulți specialiști din domeniul medical. Un proiect în acest sens a fost votat de parlamentari în lectura a doua.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, conform parlamentarilor, Comisia își va consolida capacitățile de reacționare pentru combaterea pandemiei de COVID-19 și a altor eventuale urgențe. Așadar, în componența CNESP vor fi incluși membri ai Guvernului, dar și reprezentanți ai structurilor subordonate Executivului în responsabilitatea directă a cărora este monitorizarea și combaterea unei urgențe în sănătate publică.

Totodată, vor fi implicați și specialiști în domeniul sănătății publice, reprezentanți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, ai Academiei de Științe a Moldovei, ai Școlii de Management în Sănătate Publică, dar și persoane din societatea civilă.

De asemenea, cu drept de vot consultativ, în cadrul CNESP vor fi antrenați reprezentanți ai organismelor internaționale. Autorii proiectului de lege, deputații Alexandru Slusari, Dinu Plîngău și Liviu Vovc, susțin că modificarea componenței Comisiei va avea drept impact luarea unor decizii mai bune, în termeni optimi, pentru combaterea unei eventuale epidemii.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button