Foto simbol: gds.ro
Peste 450 de consumatori au utilizat platforma autocitire creată de S.A. „Apă-Canal Chișinău” de la începutul lunii iulie curent. Până la sfârșitul lunii au mai rămas câteva zile în care puteți transmite indicii contoarelor apometrelor de apă rece.
Pentru a evita facturarea unui consum estimat, S.A. „Apă-Canal Chişinău” îndeamnă consumatorii să utilizeze platforma de autocitire prin care consumatorii beneficiază de posibilitatea transmiterii lunare a indicilor contoarelor de apă potabilă.
Astfel, transmiterea lunară a indicilor apometrelor, amplasate la fiecare loc de consum, se face conform condițiilor termenelor precizate de către furnizor în factură. În cuprinsul tuturor facturilor este comunicată perioada de autocitire.
Mai mult, de la începutul lunii iulie, prin intermediul rețelelor de Viber, WhatsApp, 133 consumatori au transmis indicaţiile contoarelor, 19 – prin SMS, iar circa 301 au efectuat apeluri telefonice.
Datorită acestei metode, indicii contorului vor fi transmiși specialistului delegat din cadrul Direcției comerciale în regim online sau prin intermediul aplicațiilor mobile.
Prin urmare, consumatorii vor plăti efectiv consumul real din luna respectivă. Indicii transmiși vor constitui baza de calcul a emiterii facturii. În situația în care autocitirea nu este transmisă în condițiile și în termenele indicate în factură, facturarea se va realiza pe baza consumului lunar estimativ al serviciului de alimentare cu apă.
Drept urmare, se vor exclude erorile în procesul de facturare, intervenția angajaților S.A. „Apă-Canal Chișinău” în programul zilnic al consumatorului, astfel asigurând un grafic flexibil de citire a indicațiilor.
Președintele american Donald Trump susține că Statele Unite au o capacitate de supraveghere atât de…
Un bărbat din Danemarca a făcut o descoperire uluitoare în timp ce își construia terasa…
Scăderea îndelungată a nivelului apei din Nistru afectează deja ecosistemele naturale ale râului. Potrivit ecologilor,…
Deputații au susținut în prima lectură un proiect de lege ce vizează ajustarea cadrului normativ din domeniul…
Un angajat din sistemul de justiție și alți doi tineri sunt cercetați într-un dosar de…
Situația aprovizionării cu carburanți în Republica Moldova s-a îmbunătățit. Stocurile de motorină au crescut de…