Actualitate

„Cineva striga că arde. Nu era nici amuzant, nici vesel”. Mărturiile celor care se aflau în centrul comercial unde are loc alerta cu bombă

După ce un necunoscut a telefonat vineri, la ora 20:20 la, Serviciul 112 și a anunțat că pe acoperișul unui centru comercial din capitală se află un obiect explozibil, toți angajații și vizitatorii au fost evacuați. La fața locului au fost mobilizate serviciile speciale, care caută presupusa bombă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Între timp, rețelele de socializare au fost cuprinse de mesaje despre alertă. Dacă unii asociază evenimentul cu incidentul care s-a produs vineri după amiază, când un tânăr a căzut de la șapte metri în timp ce filma un video pentru TikTok, alții au relatat ce se întâmpla în interior.

Una dintre femeile care se afla în interior a povestit pe un grup de pe rețelele de socializare că se auzea cineva strigând că arde. Potrivit ei, paznicii aveau fața speriată, iar operatoarea a anunțat cu vocea tremurândă că toată lumea trebuie să se evacueze urgent, iar vânzătoriii nu au fost lăsați să închidă roletele de la intrarea în magazine.

„Văzând fețele speriate ale paznicilor, cred că nu e bine. O domnișoara, cu vocea tremurândă, i-a rugat pe toți să părăsească imediat încăperea. Nu le permiteau vânzătorilor să închidă roletele. După asta toți s-au grăbit să iasă”, scrie femeia.

O altă femeie a scris că oamenii erau panicați când s-a anunțat evacuarea. „Nu era nici amuzant, nici vesel. Panică, frică, oamenii alergau panicați, deoarece nimeni nu știa ce se întâmplă”, relatează ea.

„Ne-a uimit comportamentul pazei. Alergau. Nu au oprit scările. Unul striga că arde, altul că în subterană cineva a aruncat ceva. Până am coborât de la etajul trei, domnișoara de la microfon ruga cu vocea tremurândă să ieșim. Dacă nu calmul moldovenilor, aveau să se împingă toți”, se arată în altă mărturie.

Precizăm că, specialiștii încă activează la fața locului și urmează să stabilească toate circumstanțele cazului. Deocamdată nu este clar dacă alerta a fost falsă sau există într-adevăr pericol.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Victoria Laur

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

20 de ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

21 de ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

21 de ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

22 de ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

22 de ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

23 de ore ago