fbpx

„Cine nu are, nu urcă în avion”: Turcia cere teste negative la COVID-19 pentru pasagerii care vor să intre pe teritoriul său

Ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a anunţat vineri că începând de luni toţi pasagerii care intră în Turcia vor trebui să facă dovada unui test negativ pentru coronavirus realizat cu cel mult 72 de ore înainte de venirea lor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pasagerii care nu vor putea să ofere un rezultat negativ la un test PCR rapid nu vor primi permisiunea să se urce în avioanele cu destinaţia Turcia, a spus ministrul Sănătăţii, transmite Agerpres

Fahrettin Koca a mai precizat că pasagerii care vin din Marea Britanie, Africa şi Danemarca vor fi puşi în carantină la sosire, ca măsură suplimentară la rezultatul negativ la un test PCR la momentul plecării din ţara lor.

Precizăm că Turcia este una dintre puținele țări care și-a păstrat accesul liber pe teritoriul său pentru turiștii străini, pe timp de pandemie.

Până astăzi, Turcia a depistat peste două milioane de cazuri de coronavirus, dintre care 1,9 milioane au fost declarate tratate. Totodată, pe teritoriul turc au fost înregistrate circa 19 mii de decese din cauza infecției.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button