Foto: Poliția RM
Miercuri, 30 martie, în jurul orei 16:45, Inspectoratul de poliție Botanica a fost sesizat prin intermediul serviciului 112 de către un bărbat care a comunicat că pe bd. Dacia, în parcul Muzeul Satului, arde vegetația pe o porțiune de teren.
La fața locului imediat s-au deplasat pentru intervenție serviciile specializate, care au localizat și lichidat incendiul.
Polițiștii au identificat persoana care ar fi stârnit focul – un minor de 14 ani. Audiat în prezența părinților, băiatul a comunicat că a găsit o brichetă și a vrut să facă o glumă și a dat foc la vegetația uscată din parc.
Cazul este înregistrat, fiind întocmit un proces verbal părinților în baza art. 63 Cod Contravențional, „Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului”, care urmează a fi remis după competență în instanța de judecată pentru se expune. Totodată, polițiștii urmează să sesizeze instituția de învățământ unde își face studiile minorul.
Oamenii legii îndeamnă părinții să le vorbească copiilor despre riscurile și pericolul jocului cu focul.
Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia miercuri, 2 septembrie, a anunțat…
(update 13:30) Specialiștii Secției tehnico-explozive a IGP au efectuat cercetări în extravilanul satului Crocmaz, unde…
Doi angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor și doi…
Ungaria este dispusă să aprobe deschiderea următoarelor grupuri de negocieri pentru Ucraina, dacă Kievul demonstrează…
O fetiță de doar șase ani va avea o școală întreagă numai pentru ea. Aysha…
Cei trei copii rămași fără părinți în urma tragediei de la Criuleni se află, în…