fbpx

Centrala Cuciurgan amenință că va reduce volumul de energie livrat malului drept al Nistrului. Slusari: „O acțiune de sabotaj”

Centrala de la Cuciurgan, care este controlată de regimul separatist de la Tiraspol, amenință că va reduce volumul de energie electrică livrat malului drept al Nistrului. Această acțiune ar urma să se întâmple începând cu 11 octombrie curent.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, a publicat o scrisoare în care se arată că reprezentanții centralei de la Cuciurgan susțin că „Moldovagaz” trebuie să semneze un contract de furnizare a gazelor cu „Gazprom”, soluționând astfel tranzitul de gaze prin Ucraina.

În cazul în care această chestiune nu va fi rezolvată până pe 10 octombrie, centrala va reduce livrările de energie, în conformitate cu înțelegerea din 30 martie 2021.

„Rezultatul politicii capitulante față de Transnistria și dependenței energetice de termocentrală Cuciurgan. Plus neglijența sau sabotaj direct celor din „MoldovaGaz” în procesul negocierilor cu „Gazprom”. Plus reacția întârziată a responsabililor din Guvern.

Ieri am propus ca autoritățile să înceapă urgent negocieri cu Ucraina pentru asigurarea cu energia electrică din țara vecină. Am intuit că urmează amplificarea șantajului din partea Federației Ruse cu implicarea anclavei transnistrene. La presiuni ei sunt maeștrii. Păcat că din partea Moldovei deocamdată nu să vede poziția fermă și profesionistă cu planul de acțiuni”, se arată în mesajul lui Slusari.

Articole asemănătoare

Back to top button