fbpx

Cele mai grave falsuri de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei

De la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei s-au scurs două săptămâni, timp în care în spațiul public au fost transmise foarte multe falsuri și speculații atât de către instituțiile media cu politică editorială pro-Kremlin, de unii politicieni, cât și de utilizatori ai rețelelor sociale. Portalul Stopfals.md a compilat cele mai grave dezinformări de la începutul războiului din Ucraina, distribuite în Republica Moldova, care induc panică și instigă la ură.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

1. FALS: Ucraina este atacată cu rachete din regiunea transnistreană

Pe 24 februarie, în prima zi de invazie a armatei ruse în Ucraina, pe rețele sociale a fost răspândit un video care transmite mesajul că din regiunea transnistreană sunt trimise rachete în Ucraina. Ministerul Apărării al R. Moldova a dezmințit aceste informații. „În contextul știrilor circulate pe rețelele sociale despre atacurile de pe teritoriul regiunii transnistrene în adresa Ucrainei, Ministerul Apărării anunță că această informație este falsă”, se spune în comunicatul publicat pe pagina de Facebook a instituției.

2. FALS: Armata rusă bombardează doar instalațiile militare ucrainene, nu și civilii

Tot în prima zi a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, presa pro-Kremlin a publicat articole în care afirmă că în timpul ofensivei trupelor rusești asupra orașelor ucrainene, „atacurile de precizie sunt efectuate asupra instalațiilor militare ucrainene și nu asupra orașelor, iar civilii ucraineni nu sunt în pericol”. Aceste afirmații sunt false și sunt contrazise de multiple imagini video și fotografii cu imobile distruse, grădinițe bombardate, tehnică militară pe străzile rezidențiale, civili uciși și răniți, publicate de diferite site-uri locale din Ucraina sau pe rețelele sociale.

3. FALS: Are loc înrolarea militarilor în rezervă

Un alt fals, prin care se urmărea inducerea panicii în special în rândul tinerilor, transmitea mesajul că se pregătește înrolarea generală a militarilor în rezervă. Guvernul Republicii Moldova a dezmințit afirmațiile: „Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova au primit mesaje textuale false cu invitații de înrolare în armată. Guvernul dezminte oficial această manipulare, nici un program de înrolare nu este în derulare și nu se planifică”.

4. FALS: În țară nu mai este valută

Mai mulți deputați și reprezentanți ai autorităților publice au fost sesizați de cetățeni care au întrebat dacă e adevărat că în țară nu mai există valută. Banca Națională a Moldovei a anunțat într-un comunicat că „băncile din R. Moldova funcționează în regim de lucru stabil. De asemenea, țara noastră are suficiente rezerve valutare care pot fi utilizate în eventuale situații de criză pentru asigurarea stabilității financiare”.

5. FALS: Republica Moldova se va implica militar în Ucraina

În mediul online au circulat și informații că Republica Moldova ar urma să se implice militar în Ucraina. Guvernul R. Moldova a dezmințit aceste afirmații. „Republica Moldova este un stat neutru și va continua să acționeze prin prisma acestui principiu constituțional. Țara noastră nu este implicată în niciun fel în conflictul militar din Ucraina. Autoritățile iau toate măsurile pentru ca securitatea și siguranța cetățenilor noștri să nu fie afectate de evoluțiile din regiune”, au menționat autoritățile într-o postare pe canalul oficial de Telegram – „Prima Sursă”.

6. FALS: Aeronave NATO au aterizat pe aeroportul din Mărculești

Pe canalele de Telegram a fost distribuită dezinformarea că aeronave NATO ar fi aterizat pe aeroportul din localitatea Mărculești. Autoritățile au dezmințit falsul: „Spațiul aerian al Republicii Moldova este închis. În ultimele 3 zile (n.r. la data de 27.02.2022) nicio aeronavă nu a aterizat la Mărculești”, a comunicat Guvernul R. Moldova.

7. FALS: Bărbații moldoveni au interdicție să părăsească țara

În spațiul online au fost distribuite speculații că bărbații moldoveni ar avea interdicție să părăsească țara. Această afirmație la fel a fost dezmințită de autorități: „Guvernul Republicii Moldova nu a instituit interdicție de ieșire din țară a bărbaților, cetățeni ai Republicii Moldova. Bărbații din R. Moldova pot traversa frontiera fără nicio restricție. Informațiile care afirmă contrariul sunt false și au scopul de a genera panică și incertitudine în rândul populației din țara noastră”.

8. FALS: La intrarea în Moldova, ucrainenilor li se iau pașapoartele în schimbul certificatului de refugiat

După ce în R. Moldova au început să se refugieze tot mai mulți cetățeni ucraineni afectați de războiul din țara lor, pe rețelele sociale au circulat informații că, la intrarea în țara noastră, refugiaților li se iau pașapoartele în schimbul certificatului de refugiat. Această informație este falsă. Rosian Vasiloi, șeful Poliției de Frontieră a menționat pentru portalul Stopfals.md că Poliția de frontieră nu eliberează certificate de refugiat și nici nu reține actele de identitate pe termen nedeterminat.

Totodată, „certificatul de refugiat se eliberează de către Biroul Migrație și Azil (BMA) la cererea solicitantului, iar BMA nu reține niciun act de identitate al solicitantului”, ne-a comunicat BMA.

9. FALS: Moldovenii care oferă gratuit adăpost refugiaților din Ucraina sunt obligați să înregistreze contracte la FISC

Pe rețelele de socializare este viral un filmuleț în care o persoană afirmă că cei care cazează gratuit refugiați din Ucraina trebuie să încheie un contract cu beneficiarii, iar contractul trebuie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat (SFS). Aceste afirmații sunt false și au fost dezmințite de autoritatea fiscală.

„SFS dezminte informația precum că contribuabilii care acordă cu titlu gratuit adăpost persoanelor refugiate din Ucraina sunt obligați să înregistreze careva contracte în acest sens la autoritatea fiscală”, se menționează într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a SFS.

10. FALS: Nivelul radiațiilor a crescut după incendiul de la o centrală nucleară din Ucraina

În noaptea de 3 spre 4 martie la o clădire administrativă a centralei nucleare din orașul ucrainean Zaporojie a izbucnit un incendiu, după un atac al armatei ruse. La scurt timp, pe rețelele de socializare au început să fie distribuite filmulețe video în care se afirmă că în rezultatul incendiului a crescut nivelul radiațiilor în regiune. Ministerul Mediului din R. Moldova a dezmințit speculațiile, menționând că nivelul fonului radioactiv pe teritoriul țării noastre este stabil: „Agenția de Mediu monitorizează continuu nivelul de radiație pe teritoriul Republicii Moldova și afirmă că, nu înregistrează nicio creștere”.

11. FALS: Există deficit de carburanți pe piață

O altă dezinformare a fost dezmințită de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Este vorba de falsul că în Moldova există un deficit de carburanți, înregistrat după începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Potrivit ANRE, „importurile în R. Moldova se realizează în volume comparabile cu cele medii pentru perioada de până la declanșarea crizei din Ucraina. Stocurile de benzină, motorină și gaz lichefiat deținute de companiile petroliere importatoare sunt la un nivel suficient pentru a satisface cererea existentă. Autoritățile monitorizează zilnic situația pe piața carburanților”.

12. FALS: R. Moldova ar putea introduce stare de război pe 9 martie

Deputatul ucrainean Oleksi Honcearenko a anunțat pe 5 martie într-o postare pe canalul său de Telegram că începând cu 9 martie în R. Moldova se va introduce stare de asediu, deoarece autoritățile din R. Moldova au informația că Rusia ar putea începe un război agresiv împotriva Moldovei. Ulterior, deputatul și-a editat postarea, a șters data cu referire la introducerea stării de asediu și a scris că „probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este încă mică”.

Declarațiile deputatului ucrainean au fost dezmințite de președinta R. Moldova Maia Sandu: „Afirmația deputatului despre intenția de a introduce stare de asediu în Republica Moldova este falsă. Nu există semnale că Republica Moldova ar fi supusă unor riscuri legate de războiul din Ucraina și nicio premisă pentru ca Moldova să se implice militar în acest conflict. Nu s-a dat niciun ordin de mobilizare a armatei. Conform Constituției, Republica Moldova este o țară neutră. Noi nu ne vom implica în niciun fel în conflictul din țara vecină”, a menționat președinta Sandu.

13. FALS: Aeroportul din Viniţa a fost atacat cu rachete din regiunea transnistreană

Un reprezentant al Forțelor Aeriene Ucrainene a afirmat că rachetele care au bombardat, duminică, 6 martie, aeroportul din orașul ucrainean Viniţa au fost lansate din regiunea transnistreană. Ministerul Apărării al Republicii Moldova a infirmat lansarea de rachete din această regiune asupra teritoriului Ucrainei.

14. FALS: Misiunile diplomatice sunt evacuate din R. Moldova

În spațiul online au fost distribuite informații că „misiunile diplomatice sunt evacuate din Moldova”. Canalul oficial de Telegram al Guvernul a dezmințit și aceste afirmații, anunțând că „misiunile diplomatice continuă să lucreze în R. Moldova în strânsă cooperare cu autoritățile pentru a ajuta refugiații care sosesc în țara noastră urmare a războiului din Ucraina”. Totodată, pe pagina de Facebook a Uniunii Europene a fost publicată și o dovadă video în care ambasadorii țărilor membre UE de la Chișinău s-au adunat duminică, 6 martie, și au înregistrat un mesaj comun, în care dezmint zvonurile cu privire la evacuare.

15. FALS: Refugiații ucraineni au amenințat cu un pistol la o benzinărie din Cimișlia

Unii cetățeni, inclusiv politicieni și persoane cu funcții publice, transmit informații distorsionate și chiar falsuri care instigă la ură împotriva refugiaților ucraineni. Deputatul socialist Bogdat Țîrdea publică pe canalul său de Telegram texte extremiste și falsuri despre războiul din Ucraina și îi etichetează pe refugiații ucraineni. Iar moderatorul de petreceri Viorel Grigoraș a publicat un video în rețeaua TikTok, în care acreditează zvonul că refugiații ucraineni i-ar fi amenințat cu un pistol pe angajații unei benzinării din Cimișlia și pe alți oameni care se aflau acolo, cerând să li se dea alimente și combustibil.

Portalul Stopfals.md a constatat că un asemenea incident nu a avut loc nici în orașul și nici în raionul Cimișlia. Pe paginile de TikTok ale acestui bărbat sunt publicate mai multe filmulețe cu mesaje false și denigratoare despre refugiații din Ucraina. În discuția cu reportera portalului Stopfals.md, Grigoraș a recunoscut că publică informații fără a le verifica, povestind ce aude de la oameni necunoscuți.

Articole asemănătoare

Back to top button