Actualitate

Cavcaliuc, anunțat în căutare. Patru membri ai PACE sunt trimiși în judecată

Procuratura raionului Sîngerei a decis disjungerea și trimiterea în judecată a cauzei penale în care patru membri ai partidului PACE sunt acuzați de huliganism. Liderul formațiunii este anunțat în căutare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oamenii legii caută urma lui Cavcaliuc după „eschivarea președintelui respectivei formațiuni de la organul de urmărire penală”, e arată într-un comunicat al Procuraturii. De menționat este că anterior politicianul a refuzat să se prezinte benevol la o citare legală.

Vineri, prin ordonanța procurorilor de la Sîngerei, a fost dispusă reținerea lui Cavcaliuc pentru prezentarea învinuirii. Potrivit materialelor, pe 9 iulie curent, acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova.

Acțiunile au loc în contextul investigațiilor pe cazul „verde de briliant”. La începutul lui aprilie, mai mulți membri ai partidului PACE l-au stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sîngerei, ultimul fiind ulterior spitalizat în stare gravă.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Victoria Laur

Recent Posts

Buze în nuanțe de vin și nude: rujurile mate hidratante care nu usucă în sezonul de tranziție

Toamna 2026 aduce pe buze culori inspirate de cafea, fructe de pădure, vin și condimente:…

29 de minute ago

A lovit mortal o femeie și a fugit. Poliția caută un șofer în raionul Basarabeasca

O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost lovită de un…

52 de minute ago

Părinții pot reclama manualele rupte și deteriorate. MEC pune la dispoziție un formular online

Părinții din Republica Moldova pot sesiza online cazurile în care elevii au primit manuale rupte,…

58 de minute ago

Zelenski susține că Rusia a încercat de două ori să-i intimideze delegația în R. Moldova: „Avionul meu prezidențial era acolo”

Volodimir Zelenski vine cu noi detalii despre incidentele cu drone produse în timpul tranzitului său…

o oră ago

„Ne pare rău pentru confuzia creată”: Când se vor putea înregistra cetățenii pentru compensațiile la energie

Înscrierile pentru compensațiile la energie pentru sezonul rece 2026–2027 vor începe pe 2 noiembrie, și…

2 ore ago

Un candidat apărut pe Telegram și o dezmințire rapidă. Aproape un milion de dolari pentru „alegerile” din Transnistria

În regiunea transnistreană a început oficial „campania electorală”. „Alegerile” pentru funcția de lider al regiunii…

20 de ore ago