fbpx

Bașcana Găgăuziei, despre interzicerea panglicii Sf. Gheorghe: Legile trebuie să reflecte voința societății, nu a unor politicieni

Bașcana Găgăuziei susține că interzicerea panglicii Sf. Gheorghe reprezintă o alegere proastă a grupului politic aflat la guvernare, întrucât legile trebuie să respecte voința societății. Astfel, Irina Vlah reproșează majorității parlamentare că nu a supus subiectul respectiv dezbaterilor publice.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Subiectul panglicii Sfântul Gheorghe nu este despre Irina Vlah. Acest subiect, mai întâi, este despre decizia unui grup politic de a aplica o interdicție legală, fără să consulte opinia societății”, scrie bașcana Găgăuziei pe pagina sa de Facebook.

Irina Vlah consideră că proiectul de lege trebuia dezbătut pe larg, înainte de a fi adoptat.

„Puterea trebuie să fie atentă atunci când vine cu interdicții. Proiectele de interdicții trebuie să fie consultate larg cu toate grupurile sociale, așa încât legile să reflecte voința societății – și nu a unui grup de politicieni. Puterea trebuie să vină cu argumente și să convingă – și doar în condiții excepționale să impună”, a reflectat Irina Vlah.

În final, bașcana susține că guvernarea ar trebui să evite subiectele generatoare de polemici în spațiul public.

„Cred că puterea trebuie să găsească căi să evite temele, care generează polemici publice inutile – care dezbină societatea în grupuri conflictuale”.

Amintim că potrivit legii, pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă confecționarea, promovarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.

În ciuda acestui lucru, în această săptămână bașcana Găgăuziei, Irina Vlah, a semnat legea care ar permite purtarea și fabricarea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul Găgăuziei. Legea a fost adoptată de Adunarea Populară a Găgăuziei la 29 aprilie. Ulterior, judecătorii Curții de Apel Comrat au suspendat legea.

 

Articole asemănătoare

Back to top button