fbpx

Au demisionat șeful adjunct al IGP, Marin Maxian, și cel al INI, Oleg Pasat. Anunțul Poliției

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP) – Marin Maxian – și șeful adjunct al Inspectoratului Național de Investigații (INI) – Oleg Pasat – și-au dat demisia. În acest context, Poliția Republicii Moldova a emis un comunicat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„În contextul noilor politici din domeniul resurselor umane și a managementului instituțional, conducerea Inspectoratului General al Poliției a acceptat astăzi două demisii ale unor angajați cu funcții de conducere. 

Este vorba despre domnii Marin Maxian, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției și Oleg Pasat, șeful adjunct al Inspectoratului Național de Investigații.

Prioritatea de bază a instituției noastre este crearea unei echipe consolidate, care să activeze în beneficiul tuturor cetățenilor pentru a le oferi siguranța pe care și-o doresc”, se arată în comunicatul IGP.

În 2019, Marin Maxian a ocupat funcția de șef al INP. Anterior, el a fost șef al Direcției generale securitate publică a IGP.

Amintim că, pe 16 august, Sergiu Paiu a fost eliberat din funcția de șef al IGP. Ulterior, pe 8 septembrie, postul a fost ocupat de Iurie Podarilov.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button