fbpx

Anunțul Gazprom despre negocierile cu vicepremierul Andrei Spînu și șeful Moldovagaz, Vadim Ceban

Gazprom a emis un comunicat de presă despre discuțiile avute miercuri, 27 octombrie, între șeful concernului rus, Alexei Miller, vicepremierul moldovean, Andrei Spînu, și președintele consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Concernul rus s-a limitat la un comentariu sec, în care a anunțat că părțile au continuat negocierile asupra condițiilor unui nou contract de livrare a gazelor naturale în Republica Moldova, dar și asupra problemelor actuale dintre Gazrom și Moldovagaz.

De menționat că Guvernul de la Chișinău nu a oferit informații despre rezultatul discuțiilor de ieri, anunțate de Andrei Spînu.

Vezi și: Energocom a deschis a treia licitație pentru achiziția a 1,5 milioane de metri cubi de gaze naturale. Caracteristicile ofertei

Înainte de plecarea la Sankt Petersburg, vicepremierul a declarat că Republica Moldova solicită un preț pentru livrarea gazelor naturale similar celui acordat altor state din regiune care au semnat recent, cu Gazprom, contracte pe termen lung de livrare a gazelor.

Propunerea Republicii Moldova este ca prețul să fie stabilit în funcție de cotația la bursă pentru contractele anuale sau o formulă mixtă care să ia în calcul atât prețul la bursă a gazului, cât și cotația petrolului.

Citește și: Comisia Europeană oferă 60 de milioane de euro Republicii Moldova pentru a depăși criza energetică

Miercuri voi merge acolo să continui discuția pornind de la propunerile menționate mai sus”, a declarat Spînu, menționând că Guvernul, Parlamentul și Președinția lucrează într-o echipă pentru ca R. Moldova să aibă gaze naturale și să iasă din această criză cu demnitate.

Amintim că Gazprom pune condiția ca Republica Moldova să achite o datorie de 433 de milioane de dolari americani pentru gazul furnizat în lunile septembrie și octombrie, care includ și penalități pentru întârzierea plăților. În cazul achitării acestei datorii, Gazprom este gata să prelungească contractul de livrare a gazelor. În caz contrar, livrarea gazelor naturale în Republica Moldova va fi sistată începând cu 1 decembrie curent.

Vezi și: Spînu descrie oferta Gazprom: E mai dezavantajoasă decât altele, dar ne dorim noi negocieri

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button