fbpx

Anunț pentru moldovenii care solicită servicii consulare la Ambasada României: Cum s-a modificat procedura?

Ambasada României în Republica Moldova reamintește că a fost modificată procedura de eliberare a acordului șefului misiunii diplomatice/oficiului consular. De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor care solicită depunerea jurământului de credință față de România la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), a fost mărit timpul de lucru cu publicul pentru acest serviciu consular.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Noua procedură pentru eliberarea acordului nu mai este condiționată de locurile alocate de către ANC pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare. După obținerea acordului șefului misiunii diplomatice, persoanele trebuie să se adreseze direct la ANC în vederea obținerii unei programări la sesiunile organizate la sediul din București.

În acest scop, a fost special creată adresa de e-mail programari-juramant-anc@just.ro. Misiunea diplomatică precizează că serviciile consulare sunt oferite gratuit.

Autoritatea descurajează apelarea la firmele de intermediere. Potrivit instituției, nu se vor favoriza sub nicio formă cererile primite pe alte căi decât prin portalul www.econsulat.ro.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button