Actualitate

ANI: Va fi solicitată confiscarea averii nedeclarate a unui fost director SPPS. Suma vizată – circa 940.000 de lei

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare pe numele unui fost direct interimat al Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Acesta a fost stabilit cu diferență vădită în mărime de aproximativ 253.000 de lei și diferență substanțială, în sumă de peste 940.000 de lei, încălcând astfel regimul juridic al declarării averii și interese personale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Procedura de control pe numele subiectului a fost inițiată în baza unei sesizări. Controlul averii a avut loc pentru perioada ianuarie 2012-iunie 2019, fiind extins pe numele soției și copiilor acestora.

Astfel, pentru perioada 2012 – 2016, inspectorul de integritate a identificat diferența vădită de 253.000 de lei, care a fost generată din depunerile mijloacelor financiare pe conturile firmelor gestionate de către familie. Deoarece, suma respectivă a fost generată pentru perioada legii anterioare, confiscarea acesteia este imposibilă.

Diferența substanțială de peste 940.000 de lei a fost generată, la fel, din depunerile financiare la firmele gestionate de către familia sa, care au urmat după 2016.

Fostul director al SPPS a avut dreptul de a-și expune punctul de vedere, invocând că în familia sa este instituită o tradiție, în care mama sa donează de sărbători membrilor familiei câte 50.000 de lei și/sau suportă toate cheltuielile pentru organizarea acestora.

Pe cauza dată, inspectorul de integritate va sesiza Procuratura Generală pe aspectul îmbogățirii ilicite și va solicita Serviciului Fiscal de Stat inițierea unui control fiscal. Totodată, ANI va depune în instanța de judecată cererea privind confiscarea averii nejustificate în sumă de peste 940.000 de lei. Inspectorul a acceptat parțial argumentele subiectului, fiind confirmate prin acte doar suma imprumutată de la o persoană fizică în mărime de peste 33.000 de euro, încasată în 2014.

Subiectul are dreptul să contestul actul în instanța de contencios administrativ, iar dacă actul va rămâne definitiv, acesta riscă să fie decăzut din dreptul de a mai ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Mihaela Roibu

Recent Posts

Guvernul a aprobat un nou acord cu România pentru podul de peste Prut. Ce lucrări sunt prevăzute

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului care stabilește cadrul pentru dezvoltarea infrastructurii de…

o oră ago

CE propune ca minorii să nu aibă conturi pe social media până la 15 ani. Ursula von der Leyen: „Este timpul ca Europa să acționeze”

Ursula von der Leyen a anunțat noi măsuri pentru protejarea minorilor online, inclusiv interzicerea rețelelor…

2 ore ago

A găsit 10.000 de lei și a plecat cu banii. Un tânăr din Chișinău, condamnat pentru furt

A găsit 10.000 de lei pe scările unui local din sectorul Ciocana al capitalei și…

2 ore ago

Tariful la gaz ar putea crește din nou? Precizările ministrului Energiei

Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o…

2 ore ago

Maia Sandu face bilanțul schimbărilor din justiție: „Cel mai complicat angajament în procesul nostru de aderare la UE”

Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul…

3 ore ago

Claudiu Năsui își amână demisia din Parlamentul României pentru a vota o ultimă lege

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui, a decis să-și amâne demisia…

3 ore ago