Foto: ANTA
34 de șoferi s-au ales cu suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, iar șase operatori de transport rutieri s-au ales cu amendă de 60.000 de lei pentru ignorarea prevederilor art.49 din Codul Transporturilor Rutiere.
Sancțiunile au fost aplicate în cadrul unor controale planificate în perioada 16-22 noiembrie, anunță Agenția Națională Transport Auto (ANTA).
ACțiunile de monitorizare și control au avut loc în mun. Chișinău, Criuleni, Ialoveni, Orhei, Hîncești, Bălți, Drochia, Cimișlia, Căușeni, Cahul, Rîșcani, Criuleni, Nisporeni, Ungheni, Strășeni, Ceadîr-Lunga, Soroca, Drochia, Ștefan-Vodă, etc., precum și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni și Giurgiulești.
Aici au fost aplicate sancțiuni prin întocmirea a 65 procese verbale cu privire la contravenție în baza art. 197, 200 și 224 ale Codului Contravențional pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.
De la începutul anului 2020 și până în prezent, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 789 procese verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier și amenzilor contravenționale în mărime de 93 955 unități convenționale, fiind achitați în bugetul de stat 2.243.650 de lei.
ANTA atenționează toți conducătorii auto antrenați în efectuarea operațiunilor de transport, precum și operatorii de transport rutier, să asigure prezența la bordul vehiculelor a tuturor actelor necesare activității pe care o desfășoară, să se conformeze prevederilor Codului Transporturilor Rutiere în vederea evitării constrângerilor legale, dar și pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…