fbpx

A sesizat Curtea Constituțională și va exercita în continuare funcția. Reacția primarului de Ungheni după ce ANI i-a cerut demiterea

După ce ANI a cerut Cancelariei de Stat să declanșeze demiterea primarului de Ungheni, oficialul a publicat o reacție și a anunțat că a sesizat Curtea Constituțională. Alexandru Ambros consideră ilegală prevederea care permite ridicarea mandatului de primar pentru conflict de interese admis înainte de intrarea în vigoare a unei legi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În același timp, edilul a anunțat că nu există nici o hotărâre judecătorească privind ridicarea mandatului său. Așadar, acesta va continua să își exercite atribuțiile.

„Consider că, dacă articolul indicat în lege va fi declarat neconstituțional, se va face lumină și claritate atât în cazul meu personal, cât și în alte multe cazuri ce țin de activitatea administrațiilor publice locale de nivelul întâi. Continui să-mi exercit atribuțiile de primar, deoarece nu există nici o hotărâre judecătorească privind ridicarea mandatului meu de primar.

Pe parcursul celor aproape 14 ani de activitate în calitate de primar, am muncit alături și împreună cu locuitorii municipiului Ungheni, iar dezvoltarea și modernizarea orașului mă face să merg cu determinare înainte”, declară Ambros.

Precizăm că, pe 4 ianuarie, ANI a trimis Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat o adresare în care a cerut declanșarea procedurii de ridicare a mandatului edilului orașului Ungheni. Un act de constatare arată că în 2018, aflându-se în exercițiul funcției, Alexandru Ambros a semnat trei ordine de plată în favoarea unei firme care aparține soției sale pentru a achiziționa bunuri și servicii.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button