fbpx

A mers să culeagă ciuperci și s-a făcut nevăzut. Un copil, căutat timp de mai multe ore într-o pădure din Șoldănești

Un copil de 12 ani a dispărut ieri, 26 octombrie, într-o pădure din Șoldănești. Fetița a mers împreună cu părinții să culeagă ciuperci.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un moment părinții au stabilit că minora s-a îndepărtat de ei și nu mai este în vizor. La ora 15:22 aceștia au alertat salvatorii și angajații Inspectoratului de Poliție pentru a efectua căutările copilei.

Pentru intervenție au fost mobilizați opt salvatori și 20 de polițiști, care au efectuat lucrări de căutare în pădurea dintre satele Olișcani și Dobrușa, dar și pe traseul R 13, unde se presupunea că a dispărut copila.

După două ore de căutări fetița a fost găsită nevătămată la ieșirea din pădure. Alte circumstanțe ale cazului urmează a fi stabilite de către polițiști.

Articole asemănătoare

Back to top button