Foto simbol
Schema organizației criminale Șor, care corupe alegătorii din Republica Moldova prin transferuri financiare prin banca rusească Pryamsvyazbak (PSB), pare să fie din ce în ce mai mare. 40 de angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP) au fost suspendați din funcție, fiind bănuiți că au primit bani din Rusia prin aplicația PSB.
În contextul procesului electoral din Republica moldova și a multitudinilor tentative de corupere a alegătorilor apărute în spațiul public, Agenția Servicii Publice (ASP), în strânsă colaborare cu Procuratura Anticorupție și Inspectoratul General de Poliție a inițiat mai multe verificări, în rezultatul cărora a fost identificat un grup de angajați ai ASP care au primit sume bănești drept recompensă pentru votul exprimat în cadrul alegerilor și referendumul din 20 octombrie.
ASP a recepționat în data de 31 octombrie 2024 o sesizare din partea Procuraturii Anticorupție, care stabilește că există suspiciunea că 40 de angajați ai instituției au avut conexiuni și au primit bani din Federația Rusă prin aplicația PSB, fapte ce sunt verificate în cadrul unei cauzei penale.
Având în vedere suspiciunea rezonabilă de participare la procesul de corupere a procesului electoral, dar și faptul că respectivele persoane au acces la datele din registrele critice de stat, aflate în gestiunea ASP, a fost luată decizia de a iniția o anchetă de serviciu și de a suspenda imediat din funcție, pe perioada desfășurării anchetei, cei 40 de angajați vizați.
Un bărbat de 51 de ani a murit, iar altul, în vârstă de 47 de…
Teatrul Național „Eugène Ionesco” invită publicul la un weekend cu trei spectacole pentru gusturi și…
Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege privind mass-media, armonizat cu standardele…
Un dăunător de carantină, considerat un risc major pentru agricultură, a fost depistat pe teritoriul…
Un atac cu drone de tip Shahed a avut loc în dimineața zilei de 25…
Alexandr Trubca și-a depus declarația de avere după demisia din funcția de deputat. Suma indicată…