fbpx

27 de ani de la adoptarea Constituției. Mesajul președintei Maia Sandu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Constituției.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Adoptată la 29 iulie 1994, Legea Supremă a intrat în vigoare la 27 august a aceluiași an, fiind o etapă importantă în constituirea statului „suveran și independent, unitar și indivizibil”.

„În acești 27 de ani, Constituția Republicii Moldova a suferit mai multe modificări. Însă au rămas neschimbate principiile fundamentale ale Legii Supreme, care proclamă drept valori supreme și garantate pacea civică, democrația, demnitatea, drepturile și libertățile omului, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic, precum și separarea puterilor în stat, independența justiției, statul de drept”, se spune în mesaj.

„Sunt principii fundamentale, pe care trebuie să construim, în sfârșit, un stat de drept și o societate în care fiecare să se poată realiza ca personalitate”, a menționat șefa statului, Maia Sandu.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button